Sovietizarea a doua-2

Este vorba de sovietizarea României. Prima a început în 1945, cu acordul și cu contribuția celui care era rege atunci, care a și fost decorat de tovarășul Stalin pentru contribuția lui la îndeplinirea obiectivelor Uniunii Sovietice. Aia a ținut până s-a găsit comunistul Gheorghiu-Dej, susținut și de alți comuniști, să scoată trupele sovietice din țară. Acuma îmi dau seama că Gheorghiu-Dej a fost acuzat pe nedrept că ar fi fost omul sovieticilor. El, de fapt, era omul americanilor. A scos trupele sovietice ca să facă loc celor americane. Desovietizarea a continuat mai abitir pe vremea lui Ceaușescu pe care cred că de aia l-au omorât românii. Cum să stea românii nesovietizați!? Continuă lectura

Băieții sunt de vină

De o vreme încoace, mi se tot opresc ochii pe ființe umane de genul feminin care mă izbesc prin tristețea lor. Pe unele le-am văzut pe stradă, pe altele pe la locurile lor de muncă, iar destule le-am văzut făcând ca toate alea prin diverse piețe pe unde erau trimise să protesteze. Gimnastica aerobică pe care o fac ele acolo, cu zâmbetul lipit de față ca un abțibild, nu mă păcălește pe mine. Din ele țâșnește o tristețe cu iz de disperare. La fel cum țâșnește și din alea care umblă pe stradă îmbrăcate mai mult dezbrăcate, și din alea care se află la volanul câte unei mașini de teren, primite cadou de la vreun nanogenar intrat în politică, acolo unde el a înțeles că asta înseamnă să faci politică, să-ți lași nevasta și să iei una d-asta tristă, îmbrăcată dezbrăcat. Continuă lectura

Corectând un corector

Un tovarăș foarte telectual, cu aranjamente firești cu foștii comuniști, pe care-i lingea pe unde … aveau ăia nevoie, de la care s-a ales și cu niscai stipendii barosane în 1990, dete o fugă la UE să mai pârască oleacă guvernul României, ca când nu l-ar fi pârât destul MARELE ESCROC IMOBILIAR DOVEDIT, marea procuroare care-și cară alcoolul cu ea în cearcăne și alți limbiști profesioniști. Continuă lectura

Credibilitate românească

După ce am re-semnalat articolul „Demnitate de împrumut”, postat în urmă cu doi ani, am avut un dialog cu un coleg pe tema demnității. Rezulta că nu vom putea fi niciodată credibili, atâta vreme cât suntem lipsiți de demnitate. Iar omenirea ne vede și ne tratează după cum merită să fie tratați cei lipsiți de demnitate, cei care, firesc, nu sunt credibili.
Am găsit o mostră de „credibilitate românească”. Acea credibilitate care rezultă din faptul că „una zicem și alta fumăm”! Este un extras dintr-un interviu cu un candidat la șefia PNL. Continuă lectura